Litigii/Arbitraj

 

– Elaborare documente necesare soluţionării litigiilor de către instanţele de judecată;
– Asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor de judecată / arbitraj în toate
fazele procesuale;
– Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la încălcări ale
drepturilor protejate;
– Asistenţă în executarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti străine pe teritoriul
Republicii Moldova.
– Consultanţă, asistenţă şi reprezentare a clienţilor în cadrul litigiilor comerciale,
imobiliare, privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială, în alte litigii de
ordin civil.
– Asistenţă în recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine pe teritoriul
Republicii Moldova.
– Asistenţă juridică şi reprezentare în contestarea deciziilor autorităţilor publice în
etapa preliminară, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti;
– Asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de urmărire penală (Poliţie, Procuratură,
CNA Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, etc.);
– Asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată;
– Redactare de plângeri, contestaţii, alte cereri.